CBB vă propune un demers de democraţie participativă

C.B.B. vă propune un demers de democraţie participativă în care fiecare îi poate transmite unui reprezentant sau unui demnitar problema cu care se confruntă. Este vorba despre Ministerului Administraţiei şi Internelor, a cărui implicare o considerăm necesară în rezolvarea problemei pistelor impracticabile din Bucureşti.

Având în vedere faptul că ne-am adresat prima dată la nivel local, către Administraţia Străzilor şi respectiv Brigada Rutieră, în lipsa unei reacţii reale a acestora, am decis să ne îndreptăm către administraţia centrală, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor. Trebuie spus că reacţii anemice au existat, şi anume interzicerea accesului pe 2 piste, din totalul de 40. Administraţia Străzilor însă dă vina pe şoferi şi pe pietoni, deşi pistele au fost executate nelegal de către Administraţie, şi nu de către cetaţeni.
Ceea ce solicităm se rezumă la doua cuvinte, normalitate şi legalitate. Normalitate pentru că cerem eliminarea riscurilor produse de amplasarea nelegală a pistelor de biciclete. Legalitate pentru că instituţiile statului, şi în special Poliţia, în loc să impună legea, o încalcă în mod repetat.

Aşadar, fiţi o voce din corul celor nemultumiţi celor care au curaj să-ţi ceară drepturile. Citiţi documentul ataşat şi, dacă sunteţi de acord cu conţinutul memoriului, trimiteţi-l către ministrul de interne. Trebuie doar să vă completaţi numele şi adresa şi să-l trimiteţi pe adresa oficială a ministerului: petitii@mai.gov.ro

Apoi, spune-le prietenilor cât de simplu este să se implice alături de tine în rezolvarea problemelor oraşului.

Îţi multumim !

CBB

 

Documente ataşate:

Memoriu MAI - persoane fizice

Memoriu MAI - persoane juridice

Linkuri utile:

http://cipm.wordpress.com/2012/01/05/cum-se-vede-cand-esti-inghesuit-in-bordura/

http://optar.ro/ratb-uraste-biciclistii-soferii-da-serviciul-relatii-publice-da.html

http://optar.ro/unde-greseste-brigada-rutiera.html

http://optar.ro/wp-content/uploads/2012/01/029-Raspuns-Politie.pdf

http://optar.ro/a-inceput-restrictionarea-accesului-biciclistilor-pe-pistele-periculoase.html